Home » Lumea digitală » Autorităţile europene pun interdicţii vehiculelor electrice silenţioase

Autorităţile europene pun interdicţii vehiculelor electrice silenţioase

Publicat: 04.07.2019
Vehiculele electrice care străbat drumurile europene vor trebui să producă zgomot la viteze mici, după modelul celor echipate cu motoare termice.

Denumit Acoustic Vehicle Alert System, sau AVAS, sistemul este unul de siguranţă şi se va activa automat la viteze de deplasare mai mici de 19 km/h. Rolul acestuia este de a avertiza pietonii şi bicicliştii de apropierea vehiculului, în ideea că un vehicul electric aproape complet silenţios poate reprezenta un pericol atunci când se deplasează în zonele urbane aglomerate.

În condiţii de deplasare la viteze mai mari, sistemul AVAS rămâne inactiv, însă putem imagina situaţii hilare în care mersul în ambuteiaje va fi însoţit de sunete dintre cele mai diverse, redate printr-un difuzor ascuns undeva sub vehicul.

Toate vehiculele electrice nou comercializate vor trebui să aibă instalate generatoare de zgomot până cel târziu în anul 2021. Însă este de aşteptat ca autorităţile să impună măsuri similare şi pentru vehiculele electrice aflate deja în circulaţie, instalarea dispozitivelor necesare urmând să fie făcută pe cheltuiala proprietarilor acestora.

Noile reguli nu sunt finale, existând organizaţii care presează încă pentru obligarea posesorilor de vehicule electrice să folosească generatoare de zgomot active la orice viteză.

Citeşte continuarea pe Go4it!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi

Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni

Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut

Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu

Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an

De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024

O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship

Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte